miercuri, 20 octombrie 2010

Festivalul de colinde "Povestea din Ajun"

COMUNICAT DE PRESĂ

Festivalul „Povestea din Ajun”, ediţia a V-a, 2010

- 20 octombrie 2010 -

Chiar dacă mai sunt două luni până la sărbătorile de iarnă, voluntarii Asociaţiei de Tineret „ECOU” au început deja pregătirea celei de-a V-a ediţii a Festivalului de Colinde „Povestea din Ajun”. 75 de voluntari români şi maghiari împărţiţi în 6 departamente vor aduce anul acesta Spiritul Crăciunului în comunitatea covăsneană prin intermediul a peste 12 activităţi organizate în cele 10 zile de festival.

Voluntarii festivalului „Povestea din Ajun” pregătesc intens evenimentele din această iarnă, chiar dacă suntem numai în luna octombrie. Marketing, Comunicare, Program, HR, Vânzări şi Tehnic sunt cele 6 departamente în care activează tinerii implicaţi. La începutul lunii octombrie fiecare departament a avut câte o sesiune de pregătire tematică prin care membrii acestora au fost iniţiaţi în domeniile în care activează. Voluntarii ediţiei din acest an sunt atât elevi de la diferite şcoli şi licee din Sfântu Gheorghe, cât şi studenţi covăsneni care vin acasă din centrele universitare (Bucureşti, Braşov, Cluj, Sibiu şi Iaşi) pentru a organiza „Povestea din Ajun”. Spre deosebire de anul trecut numărul tinerilor implicaţi a crescut semnificativ: de la 45 la 75.

Ediţia de anul acesta se desfăşoară pe parcursul a 10 zile în perioada 13- 22 decembrie, când în Sfântu Gheorghe vor fi organizate o serie de activităţi, printre care Campania caritabilă „Căldură pentru copii”, Caravana Multiculturală „Adolescent”, Concerte de colinde, Cartea de colorat „Povestea din Ajun”, Tronul lui Moş Crăciun şi multe altele.

„Echipa „Poveştii din Ajun” lucrează la acest proiect din luna iulie. Cei 75 de voluntari pregătesc intens fiecare detaliu al activităţilor care vor fi organizate şi cel mai important, visează la un eveniment multicultural. Şi anul acesta, spiritul crăciunului va avea ca principală componentă multiculturalismul. Sperăm ca activităţile organizate de voluntarii festivalului să se încadreze perfect în activităţile pe care Primăria le va organiza şi patrona. Credem în ideea unui Crăciun multicultural la Sfântu Gheorghe!”, a declarat Emil Pantelimon, coordonatorul Festivalului „Povestea din Ajun”, ediţia a V-a, 2010.

Echipa de comunicare va reveni cu detalii pe parcursul săptămâniilor viitoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu