Balada ingaduintei

Lasa-ma sa vin acasa
dupa fuga mea nebuna
de cat dor mai vechi m-apasa,
de cat dor mai nou te-nbuna.

Stiu ca-i mult sa tragi zavorul
si sa rupi in doua timpul,
dar m-a prins din urma dorul
pe cand colindam Olimpul.

Spune-mi vorbe cat de rele
dar in gand deschide poarta
celui frant de doruri grele
si-mpacat macar cu soarta.

Lasa-ma sa-ti cad la usa
dupa-ntoarcerea din fire,
cu o mana de cenusa
si cu alta de iubire.

Nu,n-as vrea sa mor,
sa mor de-atata dor,
de dorul tau, de dor.
Ce-o sa facem pana-n vara

cu povestile din noi
care nu prea ies pe-afara
fara sirul de cocori...
Vin si pleaca fara veste

si tot lasa-n urma lor
cate-o sincera poveste
cuibarita-n cate-un nor
Spune-mi vorbe cat de rele

dar in gand deschide poarta
celui frant de doruri grele
si-mpacat macar cu soarta

Lasa-ma sa-ti cad la usa
dupa-ntoarcerea din fire,
cu o mana de cenusa
si cu alta de iubïre...

Balada Daruirii

N-ar mai fi nici fluturi
N-ar mai fi nici flori
Fara nebunia
De fiori...

Nu e nici o punte
Intre ieri si azi,
Unde-ti lasi cocorii?
Unde cazi?

N-ar mai fi nici ploaie
N-ar mai fi nici vant
Fara inceputul
Si sfarsitul de cuvant

Care-ti vine-n minte
Fara nici un rost
Cand dai iubirii
Tot ce-a fost...

Totul este frunza-n vant,
De la soapta la cuvant,
De la buze pan' la cer
Numai ger, numai ger...

Tu esti insa viata mea
Si nu-mi pot imagina
Daca nu ar exista
Ochii tai, umbra ta.

Ruga pentru parinti

Enigmatici si cuminţi
Terminîndu-şi rostul lor
Lîngă noi se sting şi mor
Dragii noştri, dragi părinţi.
Cheamă-i Doamne, înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost
Şi fă-i tineri cum au fost
Fă-i mai tineri decît noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Sa-i mai poţi întîrzia
Să o ia de la-nceput.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc
Ia priviţi-i cum se sting
Lumînări în cuib de cuc
Parcă tac şi parcă ning.
Plini de boli şi suferinţi
Ne întoarcem în pămînt
Cît mai sîntem, cît mai sînt,
Mîngîiaţi-i pe părinţi.

E pămîntul tot mai greu
Despărţirea-i tot mai grea
Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Dar de ce priviţi aşa
Fata mea şi fiul meu
Eu sînt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Rămas bun, băiatul meu!
Rămas bun, fetita mea!
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetïţa mea!

Balada celui care sunt

Merg pe drumul meu cantand,
sunt si umbra, sunt si gand,
sunt si pasare si zbor,
urc la stele si cobor
si-s la voia tuturor...

Trec la vale, trec la deal,
sunt si prag si ideal,
sunt si cantec si fior
pentru fiecare dor
si-s la voia tuturor.

Sunt si lacrima si stea,
viata n-are cum sa-mi stea,
nici farama de cuvant,
cum sa mi se piarda-n vant,
vama celui care sunt

Merg pe drumul meu cel drept
si iubirea mi-o astept
cu un brat de liliac,
sa-i fac dorului pe plac
si nicicum nu pot sa tac

Ard ca focul fara gaz
sa-i fac mortii in necaz,
iar din cerul incolor,
cad ca ploaia fara nor
si-s la voia tuturor...

De nimic nu ma feresc,
din lumina scad si cresc
precum apa de izvor
cand se-aduna in ulcior
si-s la voia tuturor...

Stefan Hrusca- Frunze

Nu mã-ntreba nimic în noaptea asta,
nici cât e ceasul, nici ce gânduri am,
mai bine lasã-mã sã-nchid fereastra,
sã nu vad frunzele cum cad din ram.

Fã focul și preumblã-te prin casã,
fãrã sã spui nimic nici un cuvânt,
vreau sã mã simt la tine ca acasã,
sã nu simt frunzele cum zboarã-n vânt,
cum zboarã-n vânt

Refren :
Iubito în noaptea asta–mpãrãteascã
numai tãcerea las-o sã vorbeascã. (bis)

Învãluitã-n straie de culcare
așeazã-mi-te-alãturea c-un ghem,
și deapãnã încet fãrã-ncetare,
sã n-aud frunzele sub pași cum gem,
sub pași cum gem.

Ferește-ma în preajma ta de vasta
urgie-a toamnei care bântuie,
și nu mã întreba în noaptea asta
de ce ma înspãïmânta frunzele, frunzele.